Am pasit pe pamantul uscat, iarba imi gadila gleznele si aerul cald ma sufoca. Miroase a brad, praf si trandafiri. Un bondar zboara greoi dintr-o petunie intr-alta. Ma dor urechile de atata liniste, simt nevoia sa aud un zgomot, cat de mic. Nu se vede tipenie de om, nici in stanga, nici in dreapta, dar se aude un ciocanit, vine din parul varatic. Acum se aude de peste tot si o vad! E o ciocanitoare. Cauta frenetic ceva pentru masa de seara. Parul nu pare destul de ofertant asa ca zboara mai departe. Incerc sa nu o pierd din ochi, dar cand imi mut privirea uit complet de ciocanitoare. In fata mea se ridica inalt si maiestos, batranul, titanul, pajul a trei generatii din familia noastra. In ciuda staturii impunatoare, e plin de dragoste si intelepciune. Ma stie de cand ma stiu si eu pe mine. O stie si pe mama, dar si bunica si strabunica. El e povestitorul. A rasarit deasupra unei ghetarii, sfios...acum e ca bunicul; ti se umple inima de bucurie cand il vezi, te protejeaza, iti stie toate nazbatiile, te ascundea la de-a v-ati ascunselea. Dar nu-ti spune nimic, te priveste tacut si recunoscator.
Iarna pare infrigurat si uitat de lume, dar sa-l vezi vara cum domneste peste toti, e ca un rege cu o coroana mare si scumpa. Tomana, coroana-i incrustata cu multe pietre de smarald, dar le leapada mai tarziu pana cand da frigul, pentru ca nu-i tin de cald...el este Nucul din gradina mea de la ,,muntele meu''.(Spun ,,muntele meu'' pentru am o radacina aici, si e unul din locurile sufletului meu) O sa spuneti ca e un copac. E mai mult decat atat, e un arbore al familiei care spune prin tulpina, coroana si frunze, povestile familiei.
P.S. Nucule, I love you!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu