De-ale secretarelor

Vine un moment în viață când trebuie să interacționezi cu o secretară de undeva. Pentru a mia oară în viața asta a trebuit să am un dialog neproductiv cu un astfel de exemplar.

M-am dus eu zilele trecute la facultate să-mi ridic diploma de licență. Da, am sunat de câteva ori înainte și cum a răspuns nimeni, am hotărât că este timpul să le fac o vizită. Am urcat până în vârful turnului la SNSPA să mă întâlnesc cu donșoara Rapunzel, responsabilă cu diplomele. Nu era blondă și nici nu avea o cosiță împletită, era practic copia perfectă a cotoroanței din poveste. Toate bune și frumoase, femeia decupa nestingherită diplomele galbene. Am primit confirmarea că sunt unde trebuie și mi-am verbalizat motivul vizitei mele neașteptate. 

 - Bună ziua, am venit să-mi ridic diploma de licență. Știu că programul începe peste o jumătate de oră, dar nu răspunde nimeni la telefon, așa că iată-mă!

S: - La ce telefon ați sunat, domnișoară?

 - La cel cu 021... afișat pe site!

S: - A, păi ăla nu merge!

- De asta sunt aici, mi-am dat și eu seama.

S: - Trebuie să sunați la cel scris pe ușă cu 031...

- Ăsta nu e pe site.

S: - Nu știu, la ăsta trebuie să sunați. așteptați pe hol și vă chem eu la peste o jumătate de oră când începe programul.

- Și dacă sun la 031.. cine-mi răspunde?

S: - Eu vă răspund, domnișoară!

- Și cum facem, va sun acum sau îmi spuneți și mie ce vreau să aflu? Eu nu stau o jumătate de oră pe hol pentru că nu e nr. bun!

Ș: - Cum vă cheamă? ma întreabă în timp ce decupează și decupează.

- Laura Toma și am absolvit vara trecută.

S: - Aha, și ați absolvit vara trecută?

(Nu e nicio greșeală în povestea mea, fix așa a decurs discuția noastră)

- Da, exact vara trecută.

S: - Aaa, nu s-au eliberat! fără măcar să încerce să verifice undeva, decupa și tot decupa.

- Dar de unde știți?

S: - Știu eu. Sunați, sunați și o să vedem!

- Când să sun?

S: - Nu știu, sunați și dvs și o să vedem!

- Doamnă, eu pot să vă sun și acum și mâine și în fiecare zi. Haideți să ajungem la un punct comun și relevant pentru ambele părți.

S: - Sunați la sfârșitul lunii.

- Bine, mulțumesc.

Am plecat în stare de șoc după discuția asta. A fost atât de stupid și amuzant în același timp încât nici nu am mai putut să mă enervez. 

Concluzia este că mâine îi dau un telefon acolo sus în turn, poate îmi răspunde Rapunzel.

sursă foto

Dor de Africa

Mă apucă câteodată un dor nebun de Africa. De Ghana, de Accra...de Africa anilor 70. Eu nu am fost niciodată în Africa și m.am născut în 90, dar poveștile copilăriei mele sunt de pe tărâm african. Atunci când se apucau ai mei bunici de povestit, ajungeam inevitabil în Africa, la Piramidele din Egipt și printre oamenii de culoare.

Mi-am petrecut copilăria printre elefanți de mahon de toate mărimile și modelele. Pe peretele din sufragerie al bunicii nu era răpirea din serai, erau tablouri cu palmieri, bungalouri și africani ce aveau coșuri pe cap. În bibliotecă, pe lângă clasicele bibelouri de porțelan care-i plăceau așa de tare bunicii erau intercalate busturi sculptate ale unor oameni ai continentului cald și frumoasele capre din abanos. Decorul mă introducea oarecum în cadrul poveștilor dintre palmieri, nopțile reci și zilele toride ale Ghanei.

Îmi aduc aminte de maimuța pe care au ținut-o în casa bunicii și au vândut-o mai târziu pentru că era rea; de cum o priveau africanii pe bunica mea blondă cu ochii albaștrii și pielea ca brânza, cum puneau mâna pe ea pentru că era ireal de albă.

Bunicul era prieten cu toți africanii pentru că el avea țigări, mustață, păr țepos și negru, se bronza foarte ușor, într-un cuvânt era cool. Am povestit ore în șir la lumina unui bec cu baterii când a picat curentul, împreună cu tataie toate peripețiile din Africa, le știam pe de rost și nu mă săturam. 

Nu pot să uit cumpărăturile din Accra, banii pe care bunica i-a învățat imediat, legumele și fructele ciudate, bananierii și cocotierii. Am o nucă de cocos de atunci, o țin în bar ca pe un trofel al familiei mele care a pus cândva piciorul într-un loc deosebit. Cel mai mult m-au fascinat materialele cu imprimeuri puternic colorate pe care le avea bunica, bijuteriile deosebite și măștile de pe pereții apartamentului.

Vreau să ,,revăd'' cândva, chiar dacă departe de acei ani, Africa așa cum mi-o amintesc eu...