P.S. I love you!

Am pasit pe pamantul uscat, iarba imi gadila gleznele si aerul cald ma sufoca. Miroase a brad, praf si trandafiri. Un bondar zboara greoi dintr-o petunie intr-alta. Ma dor urechile de atata liniste, simt nevoia sa aud un zgomot, cat de mic. Nu se vede tipenie de om, nici in stanga, nici in dreapta, dar se aude un ciocanit, vine din parul varatic. Acum se aude de peste tot si o vad! E o ciocanitoare. Cauta frenetic ceva pentru masa de seara. Parul nu pare destul de ofertant asa ca zboara mai departe. Incerc sa nu o pierd din ochi, dar cand imi mut privirea uit complet de ciocanitoare. In fata mea se ridica inalt si maiestos, batranul, titanul, pajul a trei generatii din familia noastra. In ciuda staturii impunatoare, e plin de dragoste si intelepciune. Ma stie de cand ma stiu si eu pe mine. O stie si pe mama, dar si bunica si strabunica. El e povestitorul. A rasarit deasupra unei ghetarii, sfios...acum e ca bunicul; ti se umple inima de bucurie cand il vezi, te protejeaza, iti stie toate nazbatiile, te ascundea la de-a v-ati ascunselea. Dar nu-ti spune nimic, te priveste tacut si recunoscator.
 Iarna pare infrigurat si uitat de lume, dar sa-l vezi vara cum domneste peste toti, e ca un rege cu o coroana mare si scumpa. Tomana, coroana-i incrustata cu multe pietre de smarald, dar le leapada mai tarziu pana cand da frigul, pentru ca nu-i tin de cald...el este Nucul din gradina mea de la ,,muntele meu''.(Spun ,,muntele meu'' pentru am o radacina aici, si e unul din locurile sufletului meu) O sa spuneti ca e un copac. E mai mult decat atat, e un arbore al familiei care spune prin tulpina, coroana si frunze, povestile familiei.

P.S. Nucule, I love you!

Beton asezonat cu emotie

Oamenii posteaza pe facebook, intagram, pinterest, tumblr si in multe alte locuri poze cu Tower Bridge, Tour Eiffel, Impire State Building si multe alte cladiri, monumente si locuri din lumea asta mare. Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand vad o poza cu un loc la care visez sau in care am fost, ma cuprinde un sentiment foarte placut. Si ma gandesc ce reuseste sa faca omul cu o poveste. Pana la urma sunt bucati de piatra, otel, beton, dar de ce nu le vedem asa. Cred ca este vorba despre ce spune locul si de energia pe care o transmite. Cred ca locurile se formeaza dupa trairile oamenilor care stau acolo. Sunt orase fericite - Barcelona, orase triste - Bucuresti , orase romantice - Venetia, orase reci - Berlin, orase primitoare - Lisabona, orase iubibile - Paris, orase cu de toate pentru toti - Londra.
Nu ne emotioneaza cladirile si orasele in sine. Desi oameni straini au creat povestile de pe planeta asta, noi impartasim emotiile lor, energia pe care au lasat-o cand au fost acolo...inevitabil suntem legati unii de ceilalti, chiar daca nu ne cunoastem, traim si simtim impreuna, la fel nu dar influentati de ce a fost. Disneyland e un loc bucuros si fericit datorita copiilor care se bucura zilnic acolo, nu ai cum sa nu simti asta cand ajungi acolo. Sibiul si Sighisoara sunt niste povesti in sine. Asa cum centrul vechi din Bucuresti are colturi cu un sarm interbelic aparte, sarmul asta vine de la oamenii care au trait acolo povestile lor de viata. Daca ne uitam in urma povestile vietiilor noastre se leaga de locuri in care am trait, am iubit, am suferit, traim, ne bucuram si ne iubim.
Sau poate asta e doar e perspectiva fabuloasa a modului in care umbrim locuri de pe pamant...

Amintiri...

In seara asta nu am o povestioara amuzanta. M-am uitat printre niste poze mai vechi, mi-am amintit de scoala generala de colegi si de prieteni uitati. Am dat si peste alte poze de familie.
Am intrat parca in transa si am fost iar mica. Acasa la mamaie unde eram ma bucuram de toata atentia ei si a lui tataie, unde matusa mea de 20 si ceva de ani ma adora si imi cumpara toate prostiile din lume. Ma vad pentru un moment la masa din bucatarie, cu trei perne intre mine si scaun, mananc salata de rosii cu tataie. Acum sunt in spatele blocului de mana cu tataie si mergem 'la umbrelute' sa luam jeleuri. Ne mutam in sufragerie cu toata familia, radem cu totii pentru ca, tataie putin ametit, face o demonstratie de dans, asa cum numai el o face. Am iesit deja de la scoala si intr-un colt, langa gardul verde sta tataie, a venit sa ma ia.
Hmm miroase a saramura, tataie a fost la pescuit si mamaie e bucatareasa perfecta. Pe balcon astept, cu cojocul lui tataie care e de 5 ori mai mare ca mine, sa se raceasca ciorbita de pe pervaz. Sunt racita si lipita de pat, tataie vine sa-mi faca frectie si-mi spune: Unde are tiganul os?rade el, rad si eu.
Au trecut ceva ani si stam in bezna in sufragerie pentru ca a cazut curentul. Povestim vrute si nevrute, ca doi vechi prieteni, ii vad chipul ridat la lumina lanternei si ochii mari si caprui ma privesc cu iubire si caldura neconditionata. Anul trecut a venit in vizita, asa cum ii place lui. M-a imbratisat si m-a intrebat cu atata drag: Ce faci puisor? M-a strans in brate si m-a pupat. Ii simt imbratisarea de cel mai cald om din lume si acum. Vocea lui e in mintea mea si parca l-as suna sa-mi mai spuna puisor, iar.
Dar la celalat capat al telefonului nu mai are cine sa raspunda...Tataie al meu s-a retras acum in inimile noastre...