Lustre

Îmi place sa ma uit noaptea, din mașina în casele oamenilor. Nu într-un mod dubios, fac asta de când eram copil...caut lustre fanteziste, tablouri frumoase și biblioteci aglomerate de cărți și amintiri. Ma uit la perdele și la tot felul de lucruri lipite sau puse pe geam. Ma fascinează faptul ca în fiecare încăpere cu 4 pereți stau vieți întregi ale unor oameni cu lustrele lor care le-au văzut pe toate. Îmi place ca de afara poveștile sunt puse în rama geamurilor și lasă mult loc de interpretare

Cred ca pot sa descriu o persoana după lustra pe care o are:))

 Aplicele nu-mi plac, sunt claustrofobice, nu înțeleg cum stau pe perete și nu fac lumina. Sunt ca niște ciuperci de pereți care împrăștie o lumina difuză.

Globurile de hârtie mi se par fanteziste și prietenoase și nu te poți supăra pe ele pentru ca nu dau destulă lumină.

Candelabrele sunt sufocante în camerele mici. Absorb toată energia poveștilor și stau ca niște regine pline de ele tronând deasupra tuturor.

Spoturile încearcă un fel de lumina ambientala, dar sunt lipsite de simbol și sunt ca niște nenumărați ochi care te privesc de peste tot.

Veiozele cu abajur sunt preferatele mele, stau discrete într-un colt și încălzesc atmosfera.

Becul ala atârnat din tavan de firul alb ma fascinează teribil. Cum sa nu-ți pese de obiectul care-ți luminează viața.

Lustra mea e întruchiparea perfectă pentru universul poveștii mele. Are 4 elice e alba și are un bec în mijloc. Globul de sticlă, nu l-am pus pentru ca îmi sufocă lumina. Vara, zumzăie încet în timp ce ventilează aerul din camera. Îmi place sa ma uit la ea, îmi da senzația ca sunt într-o țara exotica și îndepărtată. Ma gândesc la zbor și la colțurile îndepărtate ale lumii.

Cât despre obiectele din casele oamenilor, am văzut de la tablouri fascinante la trofee înșirate pe pervaz, flori de plastic, cactuși, păpuși înfricoșătoare din porțelan, peturi, cearșafuri, beculețe, pisici și câini, claie peste grămadă, păsări ca într-o colivie imensă...un fel de tetris mare, plin cu povești  fără deznodământ

Imagine

Beton asezonat cu emotie

Oamenii posteaza pe facebook, intagram, pinterest, tumblr si in multe alte locuri poze cu Tower Bridge, Tour Eiffel, Impire State Building si multe alte cladiri, monumente si locuri din lumea asta mare. Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand vad o poza cu un loc la care visez sau in care am fost, ma cuprinde un sentiment foarte placut. Si ma gandesc ce reuseste sa faca omul cu o poveste. Pana la urma sunt bucati de piatra, otel, beton, dar de ce nu le vedem asa. Cred ca este vorba despre ce spune locul si de energia pe care o transmite. Cred ca locurile se formeaza dupa trairile oamenilor care stau acolo. Sunt orase fericite - Barcelona, orase triste - Bucuresti , orase romantice - Venetia, orase reci - Berlin, orase primitoare - Lisabona, orase iubibile - Paris, orase cu de toate pentru toti - Londra.
Nu ne emotioneaza cladirile si orasele in sine. Desi oameni straini au creat povestile de pe planeta asta, noi impartasim emotiile lor, energia pe care au lasat-o cand au fost acolo...inevitabil suntem legati unii de ceilalti, chiar daca nu ne cunoastem, traim si simtim impreuna, la fel nu dar influentati de ce a fost. Disneyland e un loc bucuros si fericit datorita copiilor care se bucura zilnic acolo, nu ai cum sa nu simti asta cand ajungi acolo. Sibiul si Sighisoara sunt niste povesti in sine. Asa cum centrul vechi din Bucuresti are colturi cu un sarm interbelic aparte, sarmul asta vine de la oamenii care au trait acolo povestile lor de viata. Daca ne uitam in urma povestile vietiilor noastre se leaga de locuri in care am trait, am iubit, am suferit, traim, ne bucuram si ne iubim.
Sau poate asta e doar e perspectiva fabuloasa a modului in care umbrim locuri de pe pamant...