Cum iese românul de sub nămeți...

După ce au trecut toate sărbătorile de iarnă și de la noi și de la ruși&chinezi, s-a gândit și iarna să vină.

You are so freezingly late!!!

Ninge, ninge, ninge și iar ninge...

Avem zăpada până peste cap, la propriu, iar de data asta nu mai vine nici măcar Moșu':(

Autoritățile au închis țara ca să nu dea zăpada de pe drumuri. Dar nu știu de ce ne mirăm, vecinul de lângă te pândește până dai tu zăpada și pleci cu mașina. Nici nu ai făcut bine dreapta pe bulevard că a și parcat în locul tău. A parcat-o atât de natural pe locul tău, încât ai senzația că e de fapt e chiar locul lui. Mașina lui pare parcă menită să stea pe locul tău de parcare. Te întorci acasă, îl prinzi pe nenea vecinul, îi zici să dea mașina de pe locul tău, iar el se face nu a avut habar că acolo e locul tău. Locul tău, pe care îl plătești la primărie de 6 ani de zile.

Dimineața pe răcoare, avem un nou sport național! Datul zăpezii, se intitulează. Practicanții sunt înghețați bocnă, au neapărat fețe posomorâte și constipate. Ei dau un fel de lupte daco-romane cu lopata și zăpada. Și asta nu e nimic, de dimineață un vecin surprins de clima temperat-continentală a României, nu a avut altceva decât un făraș cu care să-și deszăpezească bolidul. Mai mult, costumul specific pentru datul zăpezii este format dintr-un costum clasic din stofă scumpă și pantofi italienești.

Dragi posesori de treninguri și adiddași, acum e momentul să vă purtați piesele cheie din garderobă!

Cât despre domnișoare, tocurile sunt un must! Fără tocuri prin nămeți nu existați.

Dacă stai și te uiți pe stradă, parcă suntem țara lui Happy Feet - Mumble este peste tot.

Și dacă ești cumva pieton, aici vine cea mai tare probă olimpică, frământatul zăpezii. Ai nevoie bocanci, două perechi de colanți termo, blugi, două pulovere și un hanorac, căciula de două ori cât capul, fularul înfășurat de trei ori peste fată și o geantă. Pleci hotărât către stația de autobuz. În condiții pământene faci 7 minute, în condiții de iarnă românească faci efectiv 15 minute cu gâfâială și febră musculară. Ajungi în stație, poate ai noroc și treci munții de zăpadă în timp util încât să prinzi autobuzul.

Când să te dai jos, un buluc de oameni înghețați se urcă peste tine, se ceartă cu tine - că de ce cobori??- apoi te împing afară din mașină. Ajuns joș, treci pe trotuar dacă poți. „Primăvăratecii”(șoferi care lasă zăpada pe mașină până se topește singură) ei bine, așteaptă să vină primăvara, deci nu ai cum să treci. O iei pe stradă, te claxonează toți disperații, de parcă tu mergi pe stradă printre mașini pentru că îți place adrenalina. Într-un final intri la metrou și nu vrei să mai ieși vreodată. E cald și bine. Dar trebuie să ajungi la examen. Îți lucrezi toți mușchii prin zăpadă până la facultate, ajungi leșinat la examen, iar profa decide că nu mai dă grilă:|

 De ce programează ministerul examene în timpul iernii, nu am idee. Sunt surprinși de zăpadă de parcă am trăi la Miami. Viscol, zăpadă, ei tot susțin că e normal să avem o sesiune în mijlocul erei glaciare. Apogeul inconștienței e atins în momentul în care facultatea ta anulează examenele din zilele cu vreme normală și le reiau în ziua cu -18 grade.

Măria sa RATB-ul

După o lună în care mi-am falimentat contul numit ,,bani de buzunar,, prin nenumarate investiții în călătoriile cu transportul bucurestean de pe sol,  am hotărât că este cazul să-mi fac totuși abonament la RATB. Am pornit incet pe jos spre cel mai apropiat punct pentru abonamente reduse. Am mers 2 stații pe jos, nu pentru ca nu avem bani pe cardul de transport(chiar nu aveam), dar mai mult pentru că nu duceam dorul moșnegilor iritați și al mirosului de transpirație dintr-o zi toridă de toamnă, toate astea comprimate într-un autobuz ticsit de oameni.

Am ajuns la chioșc, un nene în fața mea se certa cu vânzătorul de călatorii. Noroc cu ghereta care-i despărtea, ca nenea supărat nu mai avem mult și sărea la bătaie. M-am apropiat în limita în care nu mă simțeam în pericol si atunci mă lovește un miros de alcool 100%. Venea de la nenea. Acum înțeleg de unde venea cheful de ceartă. Am hotărât că durează prea mult și am traversat către celălalt punct pentru bilete. Era de așteptat faptul că acolo nu făceau și abonamente. M-am întors la punctul 1 unde l-am găsit pe nenea trotilatul încă la ghișeu + o tipă și un popă. 20 de minute am stat într-un soare infernal, pentru ca RATBistul să-i facă lui nenea trotilatul 5 abonamente. De ce 5? Pentru colegii lui care, probabil erau morți de beți și nu au putut să ajungă, așa că l-au trimis pe cel mai puțin beat dintre ei. Într-un final mi-a venit rândul și sunt o fericită posesoare de călătorii nelimitate pentru următoarea lună.

Treaba asta mă bucură enorm, pentru că mă stresează cumplit taxatul cardului verde. Mai mult, dupa ce o prietenă a primit amendă acum vreo două săptămâni în drăguțul de tramvai nr.1, am hotărât să verific legea. Controlorul zicea că dacă nu plătește pe loc 50 de lei, trebuie să plătească 100 de lei în 24h. Ai nu serios!uite aici cum stă treaba.Am închis paranteza.

M-am urcat în autobuz. Din stânga mea se auzea cineva mormăind, m-am uitat instinctiv. De data asta, o tanti citea din cartea cu rugăciuni cu voce tare și intonație ,,Tatăl nostru,,. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă s-ar întâlni cu tipul care prevestea sfârșitul lumii, de pe linia din celălalt cartier.

Știți campania REXONA SI RATB ÎŢI RASPLATESC FIDELITATEA? 

Ei bine, Rexona oferea deodorant dacă îți făceai abonament la RATB într-o anumită perioadă. Vești proaste, campania asta nu a avut succes. Tot pute a transpirație de pici, așa că aș sugera un sampling masiv în autobuz...poate cine știe!

Hurts - la puterea absolut

Vineri am fost la concertul Hurts...a fost în așa fel încât nu voiam să se mai termine niciodată. Pe lângă faptul că nu e melodie care să nu-mi placă, varianta live vine la pachet cu multa emoție și furnicături de încântare și plăcere. Normal că lucruri frumoase trec repede, repede de tot, deci 2 ore și ceva s-au dus într-o fracțiune de secundă. Încă plutesc așa ușor, după concertul ăsta. Îl aștept pe următorul cu atâta nerăbdare ca și cum vineri nici nu a fost.

Ce e cel mai amuzant la concerte? Îi auzi și pe cei din jur cum cântă plini de patos. Ei bine, tipa care a stat in spatele meu a fost atât de magnifică încât urechea mea stângă a refuzat efectiv să mai capteze ceva după ce a auzit ,,STAAAAAY,, schelălăit cu multă fortă și volumul dat la maxim.

Și câteva poze...

Pe final, dacă nu ați auzit de ei, căscați timpanele bine pentru că sunt buni cântăcioși:D
http://www.youtube.com/watch?v=MIgaWx48U8A

Recuperare post vacanță

M-am întors din vacanță, nu cu forțe prospete, ci epuizată de atâta vizitat. Am fost în Bavaria la castele, în Frankfurt și Munchen iar în final în Viena. Nu am sa povestesc ce și cum că nu interesează pe nimeni. Ideea este că în ciuda faptului că în Germania am vazut cea mai verde iarbă posibilă și niște peisaje de munte superbe, tot mi-a fost dor de acasă. După ce mi-au sucit gâtul după zgârie-norii din Frankfurt și am vazut orașul de la etajul 56, tot în blocurile nostre pitice mă simt mai bine. Am revăzut unul dintre palatele mele favorite, Schonbrunn, grădinile sale și expoziția de trăsuri. M-am simțit ca într-o poveste în Schloss Neuschwanstein și Castelul Hohenschwangau, a fost chiar ca o poveste în vacanță. Însă realitatea cotidiana mi-a lipsit.

Drumul spre casă a fost nu lung, cel mai lung, pe principiul Far, Far Away. Am ajuns exact când nu credeam că o să mai ajungem...Am făcut multe poze, nu cum fac asiaticii, dar destul cât să imortalizez niște emoții frumoase.

Concluzii

,,Made in Romania,, 

- te face să vezi cu alți ochi ceea ce depășește granițele țării.

- nu te face mai apreciat în ochii străinilor(excepție - străinul e însurat cu o româncă și o adoră cu tot cu neamul de români)

- îi recunoști pe compatroți, în schimb străinii cred că ești rus(nu-mi dau seama de unde și până unde)

- puțini știu ce limbă vorbești așa că o jumătate de oră de stat pe bancă, holbat la oamenii de pe stradă(care sunt dintre cei mai dubioși prin țările astea) și comentat, chiar nu afectează pe nimeni - poate pe ruși, ca tot au străinii impresia că vorbim ca ei.

- un alt atu al limbii române - noi înțelegem ce vorbesc spaniolii, portughezii, italienii și francezii, ei habar nu au ce spunem noi.

- noi nu avem foarte multe monumente sau clădiri istorice rămase întregi, iarba nu e orbitor de verde si nici nu sburdă căprioare pe drumul național, dar nu-i nimic, așa plăcerea de a descoperi ce au altii e de o mie de ori mai mare.

Oscar si tanti roz

În seara asta am ales să citesc Oscar și Tanti Roz. Am terminat repede partea cu cititul, într-o jumătate de oră. Ochii îi am și acum împăienjeniți, iar câteva bătăi puternice tot încearcă sa-mi iasă din piept. Am râs și am plâns alternativ, nu am reușit să mă hotărăsc ce simt. Am terminat inevitabil cu plânsul; dar era cumva de o bucurie ciudată, deci nu cred că se pune la plâns adevărat. Mi-a trecut o viață prin gând și suflet așa repede, simplu și intens. Prin ochi și suflet de copil, dar cu discernământ de om mare, am înțeles mai bine că mâine, mă trezesc cu un zâmbet mare în suflet și cu toată bucuria de viață.  

P.S. - Mulțumesc, Oscar!

Studentul din tine nu moare niciodată

Azi după mirobolantul examen la semiotică, am nimerit la un alt examen. De data asta nu pentru restanță am fost acolo, ci pentru că voiam să vorbesc cu profa.
În sală era un mix foarte interesant de restanți, unii colegi de an, alții poate foști colegi ai părinților mei.
Și cum stăteam eu frumușel în bancă discutând cu profa despre tema pentru licență, zăresc pe banca unui nenea bătrân(de vreo 40-45 de ani) două telefoane. Mi-am imaginat că na, omul are un job important și nu se poate dezlipi de telefoane nici la examenul de restanță.
Văd că umblă la telefon, dar imi zic că a respins un apel. Își ridică fața din foaie și se uită la profă. Era roșu, roșu și curgeau toate apele pe el. Om în toată firea, care păstreză aparențele de serios (costum, cravată, servietă, smartphone) cu aer de businessman, ce face el? Copiază la restanță. Oho și cât a copiat! Până am plecat noi, sper că i-am purtat noroc și a reușit sa copieze bine.
Mi-ar fi plăcut să-l prindă profa și să văd cam cât de mare îi era rușinea. Oricum omul avea talent la asta, se pricepea exact ca un student in toată regula...

Ce mă fac când o să fiu mare - prin ochii ursului din pandișpan

Îmi plac dulciurile și mai ales cele destinate copiilor. Poate pentru că îmi dau senzația că mai sunt și eu un pic copil sau poate pentru că sunt chiar foarte bune sau,  pentru că nu exista un limitator de vârstă care să mă arunce cât colo din fața raionului. Nu știu exact, cred că un pic din fiecare.

În dimineța asta mi-am desfăcut cutia de Barni. După ce am reușit, cu greu și o foarfecă, să rup plasticul ăla enervant, s-au împrăștiat pe jos o hârtie mare, verde si niște pătrațele galbene. Le-am luat și ce să vezi! De unde începusem să am niște dubii în legătură cu ce vreau eu să mă fac atunci când o sa fiu mare, Barni a picat la țanc cu ajorul.
Hârtia mare și verde este o hartă cu meserii, pe care trebuie să lipești abțibilduri cu ursul în diferite ipostaze sugestive, pentru meseria respectivă. Am intrat în joc, cu sufletul la gură și evident emoționată am scăpat primul pătrățel de vreo trei ori pe jos. Nu, glumesc emoționată nu am fost, dar era clar că aveam nevoie de o pereche de mâini mult mai mici pentru a da de cap pătratului galben. Am reușit să-l desfac. Barni vrea să se facă jucator de tenis. L-am lipit conștiincioasă pe hartă și am trecut la al doilea abțibild. Vai! este doctor de data asta. Măi dar ce repede se sucește Barni ăsta. La al 3-lea zic sigur se face gigolo, din păcate varianta asta nu este pe hartă. Așa că ursul caruia îi place să fie mâncat, vrea sa se facă tot doctor. Vă imaginați dezamăgirea ce m-a cuprins. Am dezlipit și varianta 4, iar tenisman!!! Cum să zic era evident că ultima variantă este tot doctor.
Cu visele spulberate de usul din pandișpan, care vrea să se facă de doua ori tenisman și de trei ori doctor, am căutat pe hartă ceva în care să mă regăsesc. Sunt 20 de variante, dintre care una este ,,Magician,,. Și eu acum ce fac? Ce aleg? Si dacă aveam 8 ani acum, poate știam înca de la 6 ani si 3 luni ca vreau să devin PR sau publicitar. Cum imi pica asta? Oare chiar nu există meseria asta?

Am rămas profund dezamăgită de acest model din viața mea, pe nume Barni. Îmi imaginez cum as fi gândit dacă aveam chiar 8 ani. Credeam desigur că sunt cea mai ghinionistă fetiță din lume, pentru că mi-au picat 3 și 2 abțibilduri identice. Mai mult, la 8 ani voiam să mă fac actrița, iar Barni susține sus și tare sa mă fac doctoriță. Oare câte cutii de urși pufoși ar trebui sa mai cumpăr până la cea potrivită? Oare o să cumpăr până ma fac mare? Și dacă nu pică niciodată, o sa trebuiască să mă fac doctoriță sau tenisman?

Uite ce poate să facă un urs din pandișpan și departamentul lui de marketing cu visele unui copil...și cum de nu există pițipoancă și măscărici, lumea nu se rezumă la numai 20 de meserii.

Serios, faraonii aveau și ei gura, sau ăsta era mut?

De 3x doctori și de 2x tenisman.