Studentul la Publicitate

Da există specializarea asta și nu, nu filmăm reclame...

Programul arată cam așa:

- în primul an: mult prea mult timp liber

- în al doilea an: destul de mult timp liber

- în al treilea an: timp liber! ce e asta???

Cursuri despre publicitate - vreo 5

Cursuri despre publicitate relevante - 1 jumate

Cursuri despre publicitate care s-au ținut ca niște cursuri normale - 1

Proiecte:

Anul I - 2-3

Anul II - 3-4

Anul III - 3-4 pentru fiecare curs

Prezențe:

Anul I - veniți când vreți voi

Anul II - veniți și voi din când în când

Anul III - veniți la toate cursurile și la cele de la alte specializări dacă se poate

Semestrul 1 anul III - proiecte, proiecte și ăăă proiecte

Semestrul 2 anul III - proiecte, proiecte, alte proiecte, examene, o restanță sau două, aaa și licența și examen de engleză(o totală aberație) și examen de licență(trei materii hidoase care nu au legătură cu nimic și le-ai mai luat și data trecută, că altfel nu erai aici).

Cât despre practică, ei bine, pe asta au scos-o. S-au gândit la săracii de noi și la tona de proiecte inutile pe care trebuie să le facem pentru punctulețe și steluțe și sferturi de steluțe și au zis:

Până aici, sa scoatem practica, copiii ăștia nu au nevoie de ea!

Așa se duce studentul de la publicitate să se angajeze, iar tot ce știe să facă învățat din facultate sunt ppt.-urile. Ieei publicitatea.

this is BALI!

Bali...îmi scufund ușor tălpile în nisipul fin și auriu, ma gâdilă! E cald, dar un cald plăcut; adie briza și-mi flutură părul umed. Palmierii din spate îmi fac puțină umbră și e atât de liniște...apa e turcoise, clară ca sticla și caldă. Nu fac scufundări, nu e nevoie pentru apa e mult prea clară. Aș pluti pe saltea în derivă ore întregi și nu m-aș sătura de ce văd. Trag cu ochiul și acum în timp ce scriu, e ca un drog, nu mă satur. Atât de multă relaxare am mai simțit la yoga, dar nu e nevoie nici de yoga aici, trebuie doar să deschid ochii. Ascult Buddha Bar, pentru că altceva nu poți să asculți aici, pur și simplu am senzația că îmi cântă insula, în armonie perfectă cu apa, nisipul și copacii.
În zare se vede o barcă mică, plutește atât de liniștită, ca și cum duce o viață fără griji; plutește, se uită la pești, apoi la cer, apoi la apă, se uită și la plajă, apoi mai plutește puțin fără nici cea mai mică grijă. Fac pluta în apă și abia atunci îmi dau seama că mă înconjoară un albastru infinit, apă, cer și apă. Bancuri de pești mici trec din când în când și mă gâdilă pe spate...

Nu ai fost niciodată în Bali?
Trist! Absolut trist...
Ei bine, eu sau nici eu nu am fost...

P.S. - scriu aceste rânduri de pe canapeaua mea din sufragerie, în timp ce lucrez de prea multe ore la licență.
Nu ai fost niciodată în Bali? Eu îți sugerez să pleci chiar acum, ajungi imediat și poți să stai cât vrei!:X

Pentru că poștă și pentru că Poșta Română...

http://timbrelemele.blogspot.ro/2011/07/timbre-filatelice-scoarte-romanesti.html

Mă duc azi frumușel să-mi ridic un colet de la poștă. Nu scrie nicaieri ce se intamplă la ghiseul la care stai la coadă așa că dupa 45 de minute te trezești că ai stat la plătit facturi. Precaută și cu lecția învățată întreb:
- Am de ridicat un colet, unde trebuie să stau la coadă?
Poștasul: Aveți colet?
- Da!
P: Aveți mandat?
- Nu, am un colet la post restant.
P: Aici?
- Doar nu veneam aici dacă aveam colet în altă parte!
P: Bine, așteaptă aici (am devenit deja prieteni, ne tutuim!)
După vreo cinci minute în care P se lupta cu monstrul mare și rău numit calculator blocat, mă întreabă cum mă cheamă. Îi spun numele mamei, pentru că pe numele ei era coletul. După ce repet de două ori, mă întreabă:
P: Cum Bogdan?
- T O M A! TOMA! (mama mea are două prenume perfect normale și pronunțabile)
Timp de 5 minute se plânge că nu găsește foaia de intrare a coletului, apoi încă 5 se plânge că trebuie să o rescrie la PC-ul care brusc nu mai era blocat. Îmi cere buletinul și exclamă stupefiat:
P: Dar te cheamă Toma Laura!
- Da pentru că așa mă cheamă!:)) Coletul este pe numele mamei, eu îl ridic.
P: Data viitoare să o trimiți pe mama, că nu mă lasă șefa să dau coletul altcuiva.
- Avem aceeași adresă și plătesc coletul, deci puteți să mi-l dați.
P: Dar nu mă lasă șefa!
- Șefa dumneavoastră scrie regulamentul pentru Poșta Română? Vă spun eu nu!
P: Ți-l dau acum ca nu am chef și răbdare, fac o excepție, dar data viitoare...
Acum se aștepta probabil să cad în genunchi de emoție.
- Haideți, că știm foarte bine că se eliberează coletul persoanelor cu același nume de familie și aceeași adresă pentru ramburs.
P: Dar poate te-ai mutat!
- Asta nu e problema dumneavoastră!
P: Oricum dacă nu îți convine, data viitoare poți să plătești dublu la curier, pentru că e atât de complicat la poștă.
- Nu e complicat, aici e o problemă. Stați liniștit mă mut la altă poștă capabilă!
Într-un final îmi dă coletul și plec. Am pierdut o jumătate de oră cu o discuție inutilă, cu un nene care nu o să priceapă niciodată că ce face el acolo e de fapt job-ul lui și că eu îl plătesc pentru ce face. Și nu, nu salvează vieți acolo, ăia se numesc medici; el este un simplu casier - stai pe scaun și încasezi bani - nu e SUPERHERO job!

Cum iese românul de sub nămeți...

După ce au trecut toate sărbătorile de iarnă și de la noi și de la ruși&chinezi, s-a gândit și iarna să vină.

You are so freezingly late!!!

Ninge, ninge, ninge și iar ninge...

Avem zăpada până peste cap, la propriu, iar de data asta nu mai vine nici măcar Moșu':(

Autoritățile au închis țara ca să nu dea zăpada de pe drumuri. Dar nu știu de ce ne mirăm, vecinul de lângă te pândește până dai tu zăpada și pleci cu mașina. Nici nu ai făcut bine dreapta pe bulevard că a și parcat în locul tău. A parcat-o atât de natural pe locul tău, încât ai senzația că e de fapt e chiar locul lui. Mașina lui pare parcă menită să stea pe locul tău de parcare. Te întorci acasă, îl prinzi pe nenea vecinul, îi zici să dea mașina de pe locul tău, iar el se face nu a avut habar că acolo e locul tău. Locul tău, pe care îl plătești la primărie de 6 ani de zile.

Dimineața pe răcoare, avem un nou sport național! Datul zăpezii, se intitulează. Practicanții sunt înghețați bocnă, au neapărat fețe posomorâte și constipate. Ei dau un fel de lupte daco-romane cu lopata și zăpada. Și asta nu e nimic, de dimineață un vecin surprins de clima temperat-continentală a României, nu a avut altceva decât un făraș cu care să-și deszăpezească bolidul. Mai mult, costumul specific pentru datul zăpezii este format dintr-un costum clasic din stofă scumpă și pantofi italienești.

Dragi posesori de treninguri și adiddași, acum e momentul să vă purtați piesele cheie din garderobă!

Cât despre domnișoare, tocurile sunt un must! Fără tocuri prin nămeți nu existați.

Dacă stai și te uiți pe stradă, parcă suntem țara lui Happy Feet - Mumble este peste tot.

Și dacă ești cumva pieton, aici vine cea mai tare probă olimpică, frământatul zăpezii. Ai nevoie bocanci, două perechi de colanți termo, blugi, două pulovere și un hanorac, căciula de două ori cât capul, fularul înfășurat de trei ori peste fată și o geantă. Pleci hotărât către stația de autobuz. În condiții pământene faci 7 minute, în condiții de iarnă românească faci efectiv 15 minute cu gâfâială și febră musculară. Ajungi în stație, poate ai noroc și treci munții de zăpadă în timp util încât să prinzi autobuzul.

Când să te dai jos, un buluc de oameni înghețați se urcă peste tine, se ceartă cu tine - că de ce cobori??- apoi te împing afară din mașină. Ajuns joș, treci pe trotuar dacă poți. „Primăvăratecii”(șoferi care lasă zăpada pe mașină până se topește singură) ei bine, așteaptă să vină primăvara, deci nu ai cum să treci. O iei pe stradă, te claxonează toți disperații, de parcă tu mergi pe stradă printre mașini pentru că îți place adrenalina. Într-un final intri la metrou și nu vrei să mai ieși vreodată. E cald și bine. Dar trebuie să ajungi la examen. Îți lucrezi toți mușchii prin zăpadă până la facultate, ajungi leșinat la examen, iar profa decide că nu mai dă grilă:|

 De ce programează ministerul examene în timpul iernii, nu am idee. Sunt surprinși de zăpadă de parcă am trăi la Miami. Viscol, zăpadă, ei tot susțin că e normal să avem o sesiune în mijlocul erei glaciare. Apogeul inconștienței e atins în momentul în care facultatea ta anulează examenele din zilele cu vreme normală și le reiau în ziua cu -18 grade.

Măria sa RATB-ul

După o lună în care mi-am falimentat contul numit ,,bani de buzunar,, prin nenumarate investiții în călătoriile cu transportul bucurestean de pe sol,  am hotărât că este cazul să-mi fac totuși abonament la RATB. Am pornit incet pe jos spre cel mai apropiat punct pentru abonamente reduse. Am mers 2 stații pe jos, nu pentru ca nu avem bani pe cardul de transport(chiar nu aveam), dar mai mult pentru că nu duceam dorul moșnegilor iritați și al mirosului de transpirație dintr-o zi toridă de toamnă, toate astea comprimate într-un autobuz ticsit de oameni.

Am ajuns la chioșc, un nene în fața mea se certa cu vânzătorul de călatorii. Noroc cu ghereta care-i despărtea, ca nenea supărat nu mai avem mult și sărea la bătaie. M-am apropiat în limita în care nu mă simțeam în pericol si atunci mă lovește un miros de alcool 100%. Venea de la nenea. Acum înțeleg de unde venea cheful de ceartă. Am hotărât că durează prea mult și am traversat către celălalt punct pentru bilete. Era de așteptat faptul că acolo nu făceau și abonamente. M-am întors la punctul 1 unde l-am găsit pe nenea trotilatul încă la ghișeu + o tipă și un popă. 20 de minute am stat într-un soare infernal, pentru ca RATBistul să-i facă lui nenea trotilatul 5 abonamente. De ce 5? Pentru colegii lui care, probabil erau morți de beți și nu au putut să ajungă, așa că l-au trimis pe cel mai puțin beat dintre ei. Într-un final mi-a venit rândul și sunt o fericită posesoare de călătorii nelimitate pentru următoarea lună.

Treaba asta mă bucură enorm, pentru că mă stresează cumplit taxatul cardului verde. Mai mult, dupa ce o prietenă a primit amendă acum vreo două săptămâni în drăguțul de tramvai nr.1, am hotărât să verific legea. Controlorul zicea că dacă nu plătește pe loc 50 de lei, trebuie să plătească 100 de lei în 24h. Ai nu serios!uite aici cum stă treaba.Am închis paranteza.

M-am urcat în autobuz. Din stânga mea se auzea cineva mormăind, m-am uitat instinctiv. De data asta, o tanti citea din cartea cu rugăciuni cu voce tare și intonație ,,Tatăl nostru,,. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă s-ar întâlni cu tipul care prevestea sfârșitul lumii, de pe linia din celălalt cartier.

Știți campania REXONA SI RATB ÎŢI RASPLATESC FIDELITATEA? 

Ei bine, Rexona oferea deodorant dacă îți făceai abonament la RATB într-o anumită perioadă. Vești proaste, campania asta nu a avut succes. Tot pute a transpirație de pici, așa că aș sugera un sampling masiv în autobuz...poate cine știe!

Hurts - la puterea absolut

Vineri am fost la concertul Hurts...a fost în așa fel încât nu voiam să se mai termine niciodată. Pe lângă faptul că nu e melodie care să nu-mi placă, varianta live vine la pachet cu multa emoție și furnicături de încântare și plăcere. Normal că lucruri frumoase trec repede, repede de tot, deci 2 ore și ceva s-au dus într-o fracțiune de secundă. Încă plutesc așa ușor, după concertul ăsta. Îl aștept pe următorul cu atâta nerăbdare ca și cum vineri nici nu a fost.

Ce e cel mai amuzant la concerte? Îi auzi și pe cei din jur cum cântă plini de patos. Ei bine, tipa care a stat in spatele meu a fost atât de magnifică încât urechea mea stângă a refuzat efectiv să mai capteze ceva după ce a auzit ,,STAAAAAY,, schelălăit cu multă fortă și volumul dat la maxim.

Și câteva poze...

Pe final, dacă nu ați auzit de ei, căscați timpanele bine pentru că sunt buni cântăcioși:D
http://www.youtube.com/watch?v=MIgaWx48U8A

Recuperare post vacanță

M-am întors din vacanță, nu cu forțe prospete, ci epuizată de atâta vizitat. Am fost în Bavaria la castele, în Frankfurt și Munchen iar în final în Viena. Nu am sa povestesc ce și cum că nu interesează pe nimeni. Ideea este că în ciuda faptului că în Germania am vazut cea mai verde iarbă posibilă și niște peisaje de munte superbe, tot mi-a fost dor de acasă. După ce mi-au sucit gâtul după zgârie-norii din Frankfurt și am vazut orașul de la etajul 56, tot în blocurile nostre pitice mă simt mai bine. Am revăzut unul dintre palatele mele favorite, Schonbrunn, grădinile sale și expoziția de trăsuri. M-am simțit ca într-o poveste în Schloss Neuschwanstein și Castelul Hohenschwangau, a fost chiar ca o poveste în vacanță. Însă realitatea cotidiana mi-a lipsit.

Drumul spre casă a fost nu lung, cel mai lung, pe principiul Far, Far Away. Am ajuns exact când nu credeam că o să mai ajungem...Am făcut multe poze, nu cum fac asiaticii, dar destul cât să imortalizez niște emoții frumoase.

Concluzii

,,Made in Romania,, 

- te face să vezi cu alți ochi ceea ce depășește granițele țării.

- nu te face mai apreciat în ochii străinilor(excepție - străinul e însurat cu o româncă și o adoră cu tot cu neamul de români)

- îi recunoști pe compatroți, în schimb străinii cred că ești rus(nu-mi dau seama de unde și până unde)

- puțini știu ce limbă vorbești așa că o jumătate de oră de stat pe bancă, holbat la oamenii de pe stradă(care sunt dintre cei mai dubioși prin țările astea) și comentat, chiar nu afectează pe nimeni - poate pe ruși, ca tot au străinii impresia că vorbim ca ei.

- un alt atu al limbii române - noi înțelegem ce vorbesc spaniolii, portughezii, italienii și francezii, ei habar nu au ce spunem noi.

- noi nu avem foarte multe monumente sau clădiri istorice rămase întregi, iarba nu e orbitor de verde si nici nu sburdă căprioare pe drumul național, dar nu-i nimic, așa plăcerea de a descoperi ce au altii e de o mie de ori mai mare.