Noaptea muzeelor la Bucuresti

Noaptea in care toate exponatele prind viata...da in Night at the museum. La noi, in Noaptea Muzeelor, orasul prinde viata. Azi am ajuns, intamplator, la World Press Photo Romania, Romanian Design Week, Palatul Voievodal Curtea Veche si Arhivele Nationale.

Am inceput cu Romanian Design Week si mi-a placut foarte mult. Pe langa locatia absolut superba, am vazut o gramada de idei si creatii care m-au bucurat. Hihi, ce oamenii talentati si destepti avem!

Apoi am ajuns la Palatul Voievodal Curtea Veche. Pana acum aveam senzatia ca sunt niste ruine, pietricele si bolovani. Am vazut un subsol reconditionat cu arcade din caramida rosie, foarte frumos si frig. Am ajuns la un nivel care pe o strada corespunde cu etajul 1 al cladirilor iar pe cealalta cu parterul, deci cu strada efectiv. 

Am plecat spre Arhivele Nationale. Nimic de povestit aici. O scrisoare catre Ferdinand si cateva poze vechi.

In final, in incercarea nereusita de a prinde un Mini Taxi, am ajuns la World Press Photo Romania.  Ma bucur ca nu am prins un Mini, pentru ca in loc de Mini, expozitia de fotografii de presa a fost foarte emotionanta si a merita vazuta.

Am facut cateva (mai multe) poze. Deci aruncati o privire si poate ajungeti la Romanian Design Week si WPPRomania.

Pentru că poștă și pentru că Poșta Română...

http://timbrelemele.blogspot.ro/2011/07/timbre-filatelice-scoarte-romanesti.html

Mă duc azi frumușel să-mi ridic un colet de la poștă. Nu scrie nicaieri ce se intamplă la ghiseul la care stai la coadă așa că dupa 45 de minute te trezești că ai stat la plătit facturi. Precaută și cu lecția învățată întreb:
- Am de ridicat un colet, unde trebuie să stau la coadă?
Poștasul: Aveți colet?
- Da!
P: Aveți mandat?
- Nu, am un colet la post restant.
P: Aici?
- Doar nu veneam aici dacă aveam colet în altă parte!
P: Bine, așteaptă aici (am devenit deja prieteni, ne tutuim!)
După vreo cinci minute în care P se lupta cu monstrul mare și rău numit calculator blocat, mă întreabă cum mă cheamă. Îi spun numele mamei, pentru că pe numele ei era coletul. După ce repet de două ori, mă întreabă:
P: Cum Bogdan?
- T O M A! TOMA! (mama mea are două prenume perfect normale și pronunțabile)
Timp de 5 minute se plânge că nu găsește foaia de intrare a coletului, apoi încă 5 se plânge că trebuie să o rescrie la PC-ul care brusc nu mai era blocat. Îmi cere buletinul și exclamă stupefiat:
P: Dar te cheamă Toma Laura!
- Da pentru că așa mă cheamă!:)) Coletul este pe numele mamei, eu îl ridic.
P: Data viitoare să o trimiți pe mama, că nu mă lasă șefa să dau coletul altcuiva.
- Avem aceeași adresă și plătesc coletul, deci puteți să mi-l dați.
P: Dar nu mă lasă șefa!
- Șefa dumneavoastră scrie regulamentul pentru Poșta Română? Vă spun eu nu!
P: Ți-l dau acum ca nu am chef și răbdare, fac o excepție, dar data viitoare...
Acum se aștepta probabil să cad în genunchi de emoție.
- Haideți, că știm foarte bine că se eliberează coletul persoanelor cu același nume de familie și aceeași adresă pentru ramburs.
P: Dar poate te-ai mutat!
- Asta nu e problema dumneavoastră!
P: Oricum dacă nu îți convine, data viitoare poți să plătești dublu la curier, pentru că e atât de complicat la poștă.
- Nu e complicat, aici e o problemă. Stați liniștit mă mut la altă poștă capabilă!
Într-un final îmi dă coletul și plec. Am pierdut o jumătate de oră cu o discuție inutilă, cu un nene care nu o să priceapă niciodată că ce face el acolo e de fapt job-ul lui și că eu îl plătesc pentru ce face. Și nu, nu salvează vieți acolo, ăia se numesc medici; el este un simplu casier - stai pe scaun și încasezi bani - nu e SUPERHERO job!

Nervi cotidieni

Incepe de dimineata, dragalasul de el, vecinul de la 6, iar da gauri cu bormasina. Nu pierde vremea, la 8 dimineata da drumul la treaba. Sunt si zilele triste in care vecinul si-a terminat de renovat casa a 15-a oara anul asta. Dar sti tu canalul ala de pe straduta? Da, sigur il sti ca doar era sa cazi in el iarna trecuta. Acum a venit si momentul lui, au venit sa-l repare. Are ceva carii, pentru ca folosesc picamerul si suna infernal in capul tau, exact ca la dentist. Incepe sa-mi fie dor de renovarile vecinului. Sa nu ne scufundam prea tare in borcanul cu melancolie, sunt reduceri la gresie si faianta si doar stim cat de mult adora sa-si reinoiasca baia, in fiecare toamna.

Tanti Mimi de la 4 vorbeste in fiecare samabata dimineata la 7, cu sora din Husi. Asa sunt batranii, cad din pat in acelasi timp cu gainile. Eu in timpul asta, nu dorm...cum as putea cand, ele fac schimb de retete medicinale si retete de bucate cu volumul dat la maxim. Ce nu inteleg este cum nu le place muzica data tare, cand ele urla in tramvai la telefon sau de la unele la altele, pe banca in parc.

Acum sunt in statie la soare, caci sub singurul petic de umbra e un morman de pensionari. Ii inteleg si pe ei, dar daca nu vine autobuzul in 5 secunde, simt cum ma prabusesc.

In autobuz e Circ&Variete sau Teatrul de Revista, de toate pentru toti. Incepand cu mirosuri dubioase, acrobatii de varsta a 3-a printre scaune , persoane ciudate, inimi ranite, certuri conjugale sau de familie, copii razgaiati si evident pervesi. Sunt momente in care sper ca mi-a expirat abonamentul si ma da jos controlorul cu cateva statii mai devreme. Din pacate sunt un cetatean prea responsabil.

Crezi ca salvarea e metroul.Ti se pare! Da, da! La orele de varf, exact cand si tu ai treaba, e la fel ca in masina, autobuz, pe bicicleta si pe strada. Daca ne-am grabi toti, parca am rezolva ceva. Dar nu, e un tip caruia ii ajungi pana la cot cu ceafa lata, pe care nu poti sa-l depasesti. Nu are cum sa te vada sigur te loveste cu geanta lui de dus la sala; mai e cardul de sms-isti care tasteaza frenetic in timp ce se tarasc ca melcii. Si oamenii de pe contrasens, care vin ca buldozerul. Treci daca poti!

Ajungi acolo in intersectia unde ai treaba, dar parca toata lumea sta si se uita dupa stele in mijlocul zilei. La stop, iti tragi sufletul. Mai e putin, inca putin, traversez si gat...S-a gainatat un porumbel pe camasa impecabila pentru interviu. De ce tocmai pe mine? te intrebi. Bunica ar spune: Pentru ca D-zeu te iubeste, asta insemna noroc. Hmm...nu stiu ce sa zic, vreau jobul ala mai mult decat pata mare si gretoasa ,,plina cu noroc'' de pe camasa mea.

Pe de alta parte viata ar fi cam fada fara toate astea, nu?

O zi prin Bucuresti

Am plecat azi de acasa si din motive necunoscute mie, m-am urcat in autobuzul care intra in pasaj , nu in cel care opreste la Unirii. Am schimbat autobuzul, am perforat de 2 ori evident. Sunt foarte zgarcita cand vine vorba de calatorii, fara abonament e o risipa totala de bani. Am hotarat in consecinta sa-mi fac abonament la RATB. Voi stiati ca exista o pauza pentru schimbarea turei? Eu am nimerit exact in pauza aia, nici nu stiam daca fac abonamente, am incercat sa intreb. Tanti biletareasa a fost foarte nesociabila si a refuzat sa-mi asculte intrebarea. Am renuntat si mi-am continuat drumul. Am constatat cu stupoare ca este 12:30  si soarele este sus, bine ca am asortat palaria si ca nu am facut insolatie. M-am intalnit cu vara-mea, datorita unor interese comune de croitorie, si pentru palavrageala. Am virat la dreapta pe Calea Victoriei, unde am surprins cladirea asta cum se stramba in oglinda. Ne-am luat cate o inghetata, care s-a dovedit a nu fi indeajuns de inghetata pentru cat de cald ne era. Pe una dintre mesele de afara, de la  Mc, un tip dormea, cumva prabusit peste rucsac, si dormea bine. In parc ne-am racorit la umbra adorabililor copaci si am hranit vrabii si porumbei cu bucati de covrig. Porumbeii sunt de-a dreptul fraieri, iar vrabiile le dau clasa, abia ce au prins cateva bucati cand le-am distras pe siretele vrabii in alta parte. Am dat o tura pe la  lebede si ce sa vezi, sunt vecine cu niste broaste testoase foarte dragute.
Pe finalul plimbarii, dupa ce am ocolit o zona ingradita cu banda rosie de pe Lipscani,  am intrat in Exlibis. Mi-am achizitionat doua carti pe care abia astept sa le citesc si sa pun in practica descopar in paginile lor.
In concluzie azi a fost o zi frumoasa in dragul meu Bucuresti, o pasare mi s-a gainatat pe rochie, ce sa spun, am noroc din plin. In alta ordine de idei, am castigat bilete la ,,The Heat" si abia astept sa vad peste o saptamana ,,Fa-mi loc!" si ,,Interviu" la Godot.

Asa m-am trezit eu azi...

In autobuz, in drum spre unirii m-am asezat. Dormitam in liniste cu ochii deschisi pe scaunul meu, cand o voce gafaita imi perturba pseudo-somnul. Pe scaunul de peste culoar se aseaza, pare-se o angajata Metrorex, care simte nevoia sa-i motiveze vecinei de scaun ca are probleme cu sanatatea si de asta trebuia sa sada. Vecina a muscat momeala si imediat a compatimit-o, a inteles-o si gata s-a format legatura! De aici pana la faptul ca fiica cea mare a vecinei de scaun are un sot neispravit a fost un pas mic.Am aflat ca doamna Metrorex a lucrat in timpul furtunii de alaltaieri si nu a stiut de vremea năprasnica, dar a fost foarte socata. Vecina de scaun avea perdelele trase deci nu a auzit nimic. Si cum comentau ele asa despre vreme, vecina a si inserat faptul ca locuieste intr-un bloc nou de la Unirii pe scara cu minunatul ei fiu. De aici discutia a ajuns la faptul ca blocurile din tineretului sunt facute din placi de beton si ca la cutremur cad sigur. Femeilor le place drama...si inca mult de tot. Dupa ce au inventariat si copacii cazuti la furtuna, vecina subtil de tot a prezentat faptul ca fiica sa locuieste in berceni si e putin invidioasa pe fratele care sta pe scara cu mama comuna(vecina de scaun). Evident ca discutia s-a incheiat la statia mea cu urari de prosperitate si sanatate intre cele doua vecine de scaune. Uite asa se leaga prieteniile!