Maria(6 ani), m-a așteptat astăzi nerăbdătoare câteva ore bune ca să vorbim și noi ca între fetițe.
S-a asigurat că facem parte din aceeași categorie de vârstă și m-a întrebat:
- Auzi, tu ești la liceu sau așa ceva, nu?
- Nuu, l-am terminat, am terminat și facultatea, 15 ani de școală! i-am spus eu. S-a gândit puțin și apoi a zis:
- Și acum nu primești teme deloc, deloc?
- Deloc, deloc!
- Vreau să fiu fix ca tine când mă fac mare!
Genial!
Am hotărât că facem parte din aceeași categorie de vârstă și ne-am apucat de decupat și colorat. Ne-am mâzgălit într-un mare fel pe degete de la carioci. Maria m-a asigurat că se duce cam în trei zile pata aia de toate culorile. Acum m-am liniștit, uitasem ca nu se duce cu săpun.
Mi-a arătat rochița ei de la balet și a făcut câteva piruete îmbrăcată cu rochița peste toate hainele pe care le avea pe ea.
Un sfârșit de săptămână care m-a marcat cel puțin până miercuri, când o să se curețe carioca de pe degete...
P.S. și dacă tot vorbeam de jucării care fac pipi, am descoperit o serie de jucării deplasate și deplasate rău.




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu