Ma gandeam ca azi am sa scriu pe seara, cand ma intorc de la examen. Dar nu am rezistat tentatiei, pentru ca mancam putin mai devreme si am avut o revelatie. Eu nu mananc niciodata, dar niciodata singura. Nici macar cand beau apa, in bucatarie, nu sunt singura. Poate va ganditi ca sunt cu ai mei, cu prietenii, cu pisica sau ascult muzica. Nici nu aveti idee, e mult mai mult decat atat... eee e bine acum ca esti curios, am sa descriu fenomenul de la inceputul lui.
Acum un an am inceput sa aud niste tipete ingrozitoare de fiecare data cand ma duceam in bucatarie, tipete, ce zic aici? Urlete. Am aflat ulterior ca veneau de la puiului de vecin, o fetita nou aterizata pe planeta, in blocul meu. Am zis primele luni ca are colici si na ce sa fac, plange. Asa azi, la fel maine, trecusera 6 luni, totusi cati colici sa aiba. Acum dupa 1 an si ceva, cand nu urla ca din gura sarpe,stim! Nu sunt acasa. Si se aude LINISTEAAA!!! de Paste am avut cateva zile de liniste. Azi ne-am auzit ca in fiecare zi, a fost apogeul ultimelor saptamani, cred ca a atins o noua octava. Cu ocazia asta un neuron de-al meu si-a dat demisia.
Ce am constatat este ca vecinii mei s-au mutat cu totii in bucatarie, sunt acolo mereu, ai senzatia ca traiesc in perete si te urmaresc prin niste gauri din zidul comun. Cand apari in bucatarie apasa butonul ON si copilul incepe sa urle ca ars. UAAAAAAAAAAAAAA!!!!!UAAAAAAA!!!
poate e senzor de fum :-"
RăspundețiȘtergereSi cam asa e viata la bloc :)) Am avut si eu ocazia sa traiesc aceasta senzatie cand am venit la tine in vizita, deci te inteleg :))
RăspundețiȘtergere