De prin vecini

Poate că la americani vecinii se adună coada cu placintă la purtător să-și întâmpine noii concetățeni din perimetru. La noi, la umilul bloc de București, unde 35% sunt locuitori cu vechime, 15% sunt firme, 50% sunt chiriași de te miri pe unde, lucrurile stau puțin altfel.

Ce mă amuză gloata asta de la mine din bloc. 

În primul rând ei nu sunt de aici, să ne fie clar, nu-și asumă nimic, nu plătesc liftul și gunoiu(că doar îl aruncă direct pe geam în parcare pe mașinile noastre). Adorabil!

În al doilea rând stau mai mulți în apartament decât se trec la întreținere și se strecoară pe rând înăuntru. De unde știu asta? Nu stau de pază la vizor, dar oamenii ăștia vorbesc mult și tare la ei în bucătărie și se aude ca și cum ar fi la mine în bucătărie. Cel mai amuzant este cum li se schimbă percepția despre viață când își dau seama de aspectul asta și încep să vorbească în șoaptă la micul de jun.(Tot o aud pe Emma cum latră la voi pentru ca vorbiți ca niște dubioși, șoptit și faceți câinele curios)

Sunt oamenii noi care pun monopol în secunda doi pe tot ce-i înconjoară și întreabă: Auzi dar tu de când stai aici, de ai pretenția să nu mai parchez pe locul tău? de vreo 18 ani...și da plătesc bucata aia de asfalt vopsit.

Sunt ăia scumpi foc, vin și se prezintă cum au văzut ei în americănisme. Oameni buni, nu există comunitate în bloc! Vechii locatari urăsc chiriașii din principiu, îi urăsc și pe restul de veterani din bloc pentru că laitmotivul poporului nostru este ,,să moară și capra vecinului,,.

Vin tare din spate preferații mei; prospăturile care vor să râmână anonime și invizibile. Te văd că te lupți cu interfonul și în secunda 2 se întoc la 90 de grade cu fața la lift. Măi și încep într-un mod dubios să-și studieze pantofii, stau sprijiniți cu mâna de lift și sincer, cred că acolo se petrece o adevărată incantație: D-zeu de acolo de peste etj-ul 9 unde stau eu, dă să o i-a asta pe scări, să nu dau ochii cu nimeni și nimic în blocul ăsta, niciodată pe perioada contractuală.
Eu, în timpul ăsta scormonesc prin cutia de scrisori . Cred că-mi simte și respirația, fraierul...

A venit liftul mult așteptat! se întoarce cu greu ca Frodo sub puterea inelului, nu mă privește în ochi, și întreabă dacă vin. Eu termin cu poșta și mă duc grăbită spre el: Nu merci, o iau pe scări!

Viata la bloc IV

E o oarecare zi, in care o sa ies din casa si o sa ma intalnesc cu oameni. Nu intru in bucatarie pentru ca aseara mi-am facut baie si nu vreau sa-mi miroasa parul a supa si pui la cuptor. Se supara mama pe mine pentru ca refuz sa mananc in bucătărie. Dar asta este, piticul de pe creier trebuie respectat. Se apropie ora de ieseala si ma duc sa ma pregatesc. Intru in camera mea, cu norul de parfum inca plutind in jurul meu, deschid usa si imi pica nasul...am facut catastrofala greseala sa las geamul deschis in camera. Acum mirosuri de toate lighioanele prajite zburda ca niste dracusori printre hainele mele de ieseala. De ce iti e frica nu scapi! Te feresti de ceapa calita si untura prajita ca de molima, dar universul asta e siret, complotează cu vecina de la patru, si ti-o da de unde nici nu te astepti:| Totusi, stai si te gandesti cum pot unii oameni sa manance ceva ce miroase atat de revoltator. Dar ficatul lor ce parare are oare despre problema asta? Stiu!!! Medicamentele ale din reclame asta fac, dupa un pumn de ficato-protect sau ceva de genul, iti cresc inca doi ficati. Si cand ai in total trei ficati mananci linistit si plastic prajit. Atunci, cu o armata de ficati specializați fiecare pe un anume tip de mancare grea, iti terorizezi vecinii.
Dar nu v-am spus de vecinul care a facut gratar cu lemne pe balcon?? Intr-o altă zi cu siguranta povestim:)

Viata la bloc II

Acum vreo doi ani, coboram in graba scarile din bloc. De ce in graba? pentru ca eu tot timpul ma grabesc. Si in timp ce inventam o scuza pentru cand ajung cu 30 de minute mai tarziu la ora, ceva ma prinde de picior si ambele picioare mi se impleticesc. Reusesc sa ma prind cu o mana de balustrada si sa ma salvez de la o cazatura zdarvana.
Nervoasa, ma uit sa vad ce lighioana cu tentacule voia sa-mi rupa un picior. Draguta de ea, nu era altceva decat o floare agatatoare. Mai mult, toate treptele scarii aveau fiecare cate un ghiveci cu tentacule. Erau asezate strategic, ca in cazul in care nu te impiedici de prima, pana jos sigur sa te agate una. Am retinut ca design-ul de scara de bloc se regasea la etajul 1.
Peste cateva zile vine tata nervos, ca era sa-si rupa gatul pe scara. Tata se enerveaza incredibil de rar. Asa ca ne-am unit puterile si am adunat florile de pe scara, le-am pus la usa stapanei de drept. Cand spun la usa, spun lipite de usa si erau in jur de 20.
Cateva saptamani nu am mai avut probleme cu florile, efectiv s-au evaporat. Ei bine a venit ziua in care vecina, draguta de ea, si-a scos iar florile la aer pe trepte. Ei bine de data asta, imi pare rau pentru flori, dar au sfarsit intr-un mod ceva mai revolutionar: Tandari.
De cateva luni au inceput sa se adune florile pe mai multe etaje pe spatiul dintre etaje.
Mi-am propus, in conformitate cu blicul meu tinta format din vecini, sa incep campania ,,AVEM FLORI BUNE PENTRU FURAT, Va asteptam cu drag intre etajele 5 si 6!
De ce fac asta? Pentru cine nu stie scarile blocului sunt acolo pentru evacuare. Nu sunt sere de flori, depozit de mobila sau bidoane, calorifere sau mai stiu eu ce alte vechituri nu-ti mai incap prin balcon.