Mă apucă câteodată un dor nebun de Africa. De Ghana, de Accra...de Africa anilor 70. Eu nu am fost niciodată în Africa și m.am născut în 90, dar poveștile copilăriei mele sunt de pe tărâm african. Atunci când se apucau ai mei bunici de povestit, ajungeam inevitabil în Africa, la Piramidele din Egipt și printre oamenii de culoare.
Mi-am petrecut copilăria printre elefanți de mahon de toate mărimile și modelele. Pe peretele din sufragerie al bunicii nu era răpirea din serai, erau tablouri cu palmieri, bungalouri și africani ce aveau coșuri pe cap. În bibliotecă, pe lângă clasicele bibelouri de porțelan care-i plăceau așa de tare bunicii erau intercalate busturi sculptate ale unor oameni ai continentului cald și frumoasele capre din abanos. Decorul mă introducea oarecum în cadrul poveștilor dintre palmieri, nopțile reci și zilele toride ale Ghanei.
Îmi aduc aminte de maimuța pe care au ținut-o în casa bunicii și au vândut-o mai târziu pentru că era rea; de cum o priveau africanii pe bunica mea blondă cu ochii albaștrii și pielea ca brânza, cum puneau mâna pe ea pentru că era ireal de albă.
Bunicul era prieten cu toți africanii pentru că el avea țigări, mustață, păr țepos și negru, se bronza foarte ușor, într-un cuvânt era cool. Am povestit ore în șir la lumina unui bec cu baterii când a picat curentul, împreună cu tataie toate peripețiile din Africa, le știam pe de rost și nu mă săturam.
Nu pot să uit cumpărăturile din Accra, banii pe care bunica i-a învățat imediat, legumele și fructele ciudate, bananierii și cocotierii. Am o nucă de cocos de atunci, o țin în bar ca pe un trofel al familiei mele care a pus cândva piciorul într-un loc deosebit. Cel mai mult m-au fascinat materialele cu imprimeuri puternic colorate pe care le avea bunica, bijuteriile deosebite și măștile de pe pereții apartamentului.
Vreau să ,,revăd'' cândva, chiar dacă departe de acei ani, Africa așa cum mi-o amintesc eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu